Viața asta…hai să o dăm la pace, nu e chiar ușoară. O știm cu toții…și chiar ne-o îngreunăm noi înșine, cu mânuța noastră, de cele mai multe ori. Probabil că nu suntem altceva decât o aglomerație de masochiști care stau la coadă, cu sufletul la gură, care se îmbulzesc și se împing paranoic, de parcă ar vrea să ocupe un loc important și snob, undeva în primele rânduri – de acolo de unde, atunci când cortina se ridică, iar pe scenă nu se vede nimic altceva decât o imensă oglindă, se vor putea observa mai bine – fiecare rid, fiecare, umbră, orice teamă, orice încruntare, încleștare de pumn ori mușcare de buză, lașități de zi cu zi, imperfecțiuni ale unei existențe și așa compromise, toate-toate măsluite într-un teatru al incompetenței și al nesiguranței. Și chiar mai mult decât atât, suntem fricoși, ne e frică…Frică de tot, de orice: ne e frică de viitor, chiar și de prezent, câteodată de trecut, ne e frică de noi înșine, de ceilalți, de nimic, ne e frică de ceea ce am putea deveni, de ceea ce suntem, sau de ceea ce am fost odată…Suntem îndeajuns de proști încât plonjăm voluntar în acest cerc vicios al fricii, atunci când ne simțim singuri, sau nesiguri, ceea ce ne condamnă inevitabil la înlănțuiri de nopți albe, și petice de cafeină îmbibate într-un cocktail de griji, depresii, anxietate, glazurat cu puțin Valium…și toate astea doar ca să ajungem să murim…în cele din urmă, singuri.
Hai să ne dăm două-trei palme…Orice s-ar întâmpla, nu există situație fără remediu ori problemă fără rezolvare. Ne scutim și de niște cheltuieli cu ocazia asta (Valium-ul e cam scump, șervețele, cărți de self-emprovement, self-empowerment, genul ăla de lecturi care fac “petting” cu creierașele noastre aparent impotente, audiobook-uri pentru dezvoltarea autoestimei, cursuri de yoga, feng-shui și ghiciri în ghioc sau tarot), să mai și dormim, să mai tragem de timp…Și așa trăim prea puțin, prea repede. Parcă ne grăbim să murim, ne pavăm îmbătrânirea cu coșmaruri repetitive și regrete împăienjenite. N-ar fi mai bine să o împletim în vise și dorințe, să fim proprii noștri supereroi, să scriem fără cuvinte, să dansăm fără muzică, să cântăm fără voce…să facem exact acele lucruri care pur și simplu ne fac fericiți, pentru că, în cele din urmă, viața nu e chiar un teatru complet…abia cuprinde primul act, ai timp să te ridici, să iei o pauză, să te duci la baie…Și ai face bine să scoți cardul ăla ruginit de “get out of jail free”, și să dai cu zarul. Când treci de “GO”, ia-o la fugă și nu te uita înapoi. » citește continuarea «
