…pot sa recunosc cu mana pe inima ca, desi departe de casa, as da orice, orice, orice…sa mai pot iesi in hainele mele peticite, cu surasul pe fata, inarmat cu mingea de 35 si cu teava plina de cornete de toate felurile, sa cobor linistit scarile, sa ajung in fata blocului unde mi.as vedea cei peste 30 de prieteni si amici, romani, tigani, dinamovisti, stelisti, rapidisti, unde aruncam cu banu si faceam tic-tac sa alegem echipele si ne certam care sa inceapa…unde desenam cu bucati din gardurile vecinilor linii strambe care sa ne serveasca drept marcaje ale terenului care nu era chiar Bernabeu, si daca ne certam sau ne plictiseam treceam imediat la alt joc…peretica, 21, la malai, diri diri, pase-pase-gol, tenis, meseriile…as vrea sa mai pot mesteca 20 de gume turbo in acelasi timp doar pentru a vedea ce surprize imi ascund acele ambalajele ieftine dar inconfundabile…sa mananc un croissant Fantastic Star, cele care in reclame pareau comori de ciocolata, sa beau o Mirinda la sticla, sa.mi ling buzele zaharisite si sa fug spre Sifoane, sa ma opresc la chioscul cu ziare zgaindu-ma minute in sir la albumele pe care le voi cumpara si le voi completa cu sute de aptibilduri, sa imi incerc dexteritatea si rezistenta alergand pe scari cu 3 sifoane, 2 ciocolate, bonibon, reviste de integrame, carti cu bancuri, jocuri de masa…ajungand din nou julit si obosit in fata usii doar pentru o scurta pauza…doar pentru o sorbitura de apa, un strop de serbet, pentru a.mi recapata energia…si sa ma intorc la lumea aceea care ma facea atat de fericit…Italia ’90, America ’94…admiram jocul, imi placea sa.l privesc, simteam bucuria aceea inocenta a lipsei de comercial si a carentei megalomaniei si mai ales abia asteptam ziua urmatoare pentru a putea spune ca sunt Roberto Baggio sau Zidane, ori Valderrama, Shearer si atatia altii…imi inecam poate cateva ore in fata televizorului, ascultand traznaile infantile ale Magicianului ori ale lui Arlechino, adormeam seara cu diapozitive efemere pe peretii goi si casete audio pe care le stiam pe de rost, citeam Povesti Nemuritoare si inventariam orice carte de bancuri care.mi pica in mana…mi.ar placea sa mai particip o data la Ba Da, Ba Nu si sa ma vada toata lumea la televizor, sa castig un tricou la un concurs banal si sa.l pastrez pana in ziua de azi ca sa.mi aminteasca cat de simplu era sa fii fericit…vreau sa.mi mai fac tobe din oale si meniuri de restaurant din mape abandonate si obsolete, laptopuri desenate si case de tara scrijelite netrebnic pe peretii proaspat zugraviti 
) as vrea sa mai raman blocat intre 2 garaje ca sa ma ascund de inamicii contra carora jucam pac-pac, sa ma mai sui pe centrale si pe terase sa recuperez mingii de 14, de 35, de 40, sa mai joc leapsa pe coco fara sa am pe ce sa ma catar, sa mai cad dupa gardurile vecinilor, sa.i injur cand ne taiau cu atata seninatate mingiile si sa ma razbun aruncandu-le cu rosii si cartofi in geamuri…sa.mi pierd dupa.amieze intregi facand cornete si avioane din hartie, coifuri, sabii si scuturi, sa ma mai pierd prin gradina zoologica sau sa mai cad prin canale lasate deschise…sa completez oracole?! sa mai fac oameni de zapada in curtea muzeului, sa ma las alergat de acelasi caine in fiecare zi, sa ma bucur de viata, sa ma bucur de orice, sa fiu prostanac si credul, sa fiu simplu si sa.mi dau seama ca de fapt viata nu e nimic altceva decat o copilarie prelungita…sunt fericit pentru ca prin tot ce.mi amintesc imi dau seama ca acel copil adormit si zgribulit care privea live concertul lui Michael Jackson…sunt eu.
as da orice, orice, orice sa mai fiu macar pentru o zi un copil fara griji si mereu cu zambetul pe buze, arhetipul determinant al acestui complex memorialistic…pentru ca de fapt prin aceste amintiri nu incercam decat sa cautam cu disperare un zambet inefabil si inexprimabil, zambetul unei copilarii pe cat de optimista pe atat de pura…mi.e rusine ca am uitat si mi.e rusine ca am tinut inchise toate aceste amintiri pana acum…amintiri care, desi atat de personale, ne unesc pe toti intr.un fel in care nimic altceva nu va reusi vreodata…
nu pot sa mai sper ca dorinta imi va fi indeplinita, dar va multumesc tuturor celor care ati scris, ati citit, ati ras si ati plans amintindu-va de voi insiva, de lucrurile care ne.au unit pe toti intr.un moment dat al vietii noastre…am reusit astfel sa ne peticim trecutul si sa gasim o parte din noi pe care probabil am facut-o uitata intr-un colt al constiintei noastre, atat de “pervertita” de complexe, superficialitati ori…neajunsuri. am ramas oare doar cu mingea de 35?”
…Printul din Bel Air, Beverly Hills, Salvati de Clopotel, Dallas, Om Bogat Om Sarac, Cascadorul…Ace of Base, Abba, Backstreet Boys, Offspring, DJ Bobo, Take That, Michael Jackson…Nu te supara frate, Dacii si Romanii, Tec, Cico, Brifcor, Adevar sau Provocare, Flori fete si baieti, Telefonul fara fir, Frunza, Feriti.va de Magarus, Abracadabra, Ba da Ba nu, A-Team, MASH, vata cu zahar, la malai, diri-diri, 21, pase-pase-gol, victoria, obligatea, miuta, la bara, Macron, Megaman, Voltron, Serifii Stelari, Sandy Bell, Sailor Moon, Aventurierii Spatiului, Plastic Man, Men&Machine Power Extreme, Johnny Quest, Nils Holgerson, Italia Uno, Cartoon Network (in engleza), Cip, Pufarine, Ulker, Gumela, Makit, Deit, Kastan, Ciufolici, Arabela, Tenis de picior, Patrocle si Lizuca, Liceenii…si mai sunt…si ne mai amintim…si deci suntem inca acei copii…
