De ce îmi mai rămâne să fiu mândru?
Pentru că asta e atitudinea pe care trebuie să o am, indiferent de circumstanțe, partide aflate la putere, kilometri distanță ori șicane intracomunitare. Iar când zic mândru, nu mă refer la acel tip de mândrie cu iz de “fudulie” ori “infatuare”, ci, pur și simplu, la puterea de a te raporta la o realitate descurajatoare cu luciditate, integritate și optimism, ocolind ispitele complexelor de inferioritate induse de mijloacele mass-media externe (și nu numai). Și nu o spun doar dintr-o refulare idealistă, ci pentru că am avut oportunitatea să observ cum diverse economii naționale se mențin la suprafață cu ajutorul impulsului pe care îl culeg de pe spinarea imigranților (dintre care foarte mulți, ca să nu spun ”marea majoritate”, români). Pentru că, în primul rând, nu ne e rușine să muncim, dar și pentru că de cele mai multe ori, chiar dacă primim retribuții evident inferioare salariilor autohtone, suntem poate de cinci ori mai capabili și eficienți. Pentru că putem să învățăm ‘nșpe mii de limbi strine si să atingem o fluență aproape nativă în fiecare dintre ele (nouă nu ni se dublau filme și emisiuni în limba română, încă de mici – acum toți se întreabă admirativ, cum oare ne trecem atât de repede și nonșalant medalia de poliglot în jurul gâtului). Pentru că am trecut prin atât de multe, încât am învățat să ne descurcăm instinctiv în orice situație și pentru că știm că la un moment dat va fi mai bine, pentru că mai rău…nu are cum să fie.
Poate că o să vă sune cam idealist, dar dacă nu reușim să găsim în noi înșine puterea de a contribui decisiv și personal, fiecare în măsura în care îi este la îndemână, pe peticul lui de viață, la o trezire imperativ necesară din starea asta de letargie si ignoranță, nu se va schimba absolut…nimic. Țara nu are absolut nicio vină, așa cum nici Băsescu nu are nicio vină, ei sunt acolo datorită(din cauza) sincopelor existente în sistemul electoral actual – la care putem anexa nemilos lipsa de feedback cetățenesc, indiferența și indolența generală, starea vegetativ-contemplativă în care ne bălăcim cu tonții, dar și scădarea randamentului sistemului educațional, cutumele fraudulento-șpăgare arhicunoscute și lipsa crasă de profesionalism – din aproximativ orice domeniu care nu a ajuns, între timp, sub directă observație UE. Mafie, corupție, șovinism. Fraudă electorală, sau ba, nimeni nu a făcut pasul în față, nimeni nu a arătat cu degetul (îmi permit să folosesc o licență poetică – de apreciat tentativele care nu se încadrează în atitudinea pasivo-meschină menționată anterior). Sare la castană și Boc, cu tot cu hamurile din dotare. Mai pe șleau: dacă suntem atât de masochiști incât să ne dorim s fim conduși de incompetenți, de persoane neinstruite, needucate si lipsite de integritate, moralitate ori de un minim simț al răspunderii, păi în cazul ăsta dragii moșului, e numai vina noastră. Pantalonii jos și curu’ la bătaie.
Cât de plictisiți să fim încât să preferăm să deambulăm indiferenți, cu capul plecat, prin propria noastră viață, doar pentru că suntem prea ocupați să ne ascundem în șarada asta de supraviețuire în rutină? Ce mai stai? Hai…Hai să ne mai lăsăm călcați în picioare, jefuiți și batjocoriți ca să treacă timpul mai repede și să ne mai întreținem cu o coadă la film prin vreun mall kitschos, să ne mai îmbulzim ca niște roboței resetați în jurul unui brad alegoric ca și când ne-ar fi hipnotizat structura aia metalică emanând valențe de a 8-a minune a lumii, să mai mergem să țipăm și să urlăm la vreun meci în care ai noștri intră pe teren deja învinși, să ne mai batem cu pumnii în piept în fața morilor de vânt latifundiare (în cel mai bun caz, oarecum semidocte) doar ca să ne mai putem bucura puțin de înțelepciunea proverbului ”apa trece pietrele ramân”, să ne mai înecăm amarul în șampanii aburinde pe care le cumpărăm la schimbul unui salariu mediu pe economie, ca a doua zi să ne mai trezim centrifugați într-o mahmureală vinovată, să mai intrăm în biserici ca să cerem permisiunea de a ne negocia propria mântuire, ca și când am jongla cu o mână de acțiuni cotate la Bursă, să mai mergem s muncim 10-12 ore/zi doar ca să avem cu ce supraviețui prezentului, și asta pentru că viitorul ni-l compromitem cam la fiecare 4 ani cu consecvența unei bovine lobotomizate, să ne mirăm de ce nu avem autostrăzi, dar ne schimbăm bordurile ca pe șosete în vreme ce un occident european își bucură vizitatorii cu bordurile noastre de marmură, pe care, desigur, le-am înstrăinat fără scrupule, așa cum înstrăinăm orice urmă de excelență, orice răsuflare de profesionalism și orice mijire de talent, în schimbul promovării unei societăți carente, manelistico-telenovelistice, un monstru mereu în căutare de senzațional, un pantagruelic consumator de anti-modele, deșeuri umane și degradări depictate într-o frescă a decadenței, a prostiei și a snobismului cronic…Hai, vii să-i dăm de mâncare? » citește continuarea «