„De aş gri în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, fcutu-m-am aram suntoare şi chimval rsuntor. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţ, şi de aş avea atâta credinţ încât s mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împrţi toat avuţia mea şi de aş da trupul meu ca s fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabd; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laud, nu se trufeşte. Dragostea nu se poart cu necuviinţ, nu caut ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte rul. Nu se bucur de nedreptate, ci se bucur de adevr. Toate le sufer, toate le crede, toate le ndjduieşte, toate le rabd. Dragostea nu cade niciodat. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru c în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am fcut brbat, am lepdat cele ale copilului. Cci vedem acum ca prin oglind, în ghicitur, iar atunci, faţ ctre faţ; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rmân acestea trei: credinţa, ndejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
[...] îmi recunosc o anumită slăbiciune și limitare, și anume îndrăzneala de a considera versetul I Corinteni 13, 1-13 drept singura axiomă pe care o accept necondiționat, singurul lucru de care nu mă pot îndoi, [...]