cum sa nu scrii un blog

Laur Bădin
C.S. Italo – C.S.A. Steaua București
România
Karate WKF – Kumite
- 65 kg / – 70 kg / echipe

Curriculum:

Rezultate obținute la nivel competițional (Karate – secția Kumite)

2003

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE SHITO-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 18.05.2003

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

TURNEUL CAMPIONILOR KARATE WKF (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 31.08.2003

• Medalie de Argint (II) – categoria 70kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE SHITO-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 28.09.2003

• Medalie de Aur (I) – categoria 70kg

2004

CUPA MĂRII NEGRE KARATE KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 14.08.2004

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL EUROPEAN KARATE GOJU-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 14.08.2004 – ST. POLTEN, AUSTRIA

• Medalie de Bronz (III) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE SHITO-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 06.11.2004

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 27.11.2004

• Medalie de Aur (I) – echipe
• Medalie de Aur (I) – categoria 65kg

CAMPIONATUL EUROPEAN KARATE SHOTOKAN KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI)  – VENEȚIA, ITALIA – 14.12.2004

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

2005

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE SHITO-RYU KUMITE (SENIORI) – 06.03.2005

• Medalie de Argint (II) – echipe
• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (SENIORI) 27.03.2005

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL MONDIAL KARATE GOJU-KAI KUMITE (SENIORI) – 14.11.2005 – ROTTERDAM, OLANDA

• Medalie de Bronz (III) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE GOJU-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 26.11.2005

• Medalie de Aur (I) – echipe
• Medalie de Aur (I) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 04.12.2005

• Medalie de Aur (I) – categoria 65kg
• Medalie de Argint (II) – echipe

CAMPIONATUL EUROPEAN KARATE SHOTOKAN KUMITE (SENIORI) 14.12.2005 – VENEȚIA, ITALIA

• Medalie de Argint (II) – echipe

2006

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE GOJU-RYU KUMITE (SENIORI) – 25.02.2006

• Medalie de Aur (I) – echipe
• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE SHITO-RYU KUMITE (SENIORI) 19.03.2006

• Medalie de Argint (II) – echipe
• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (SENIORI) 01.04.2006

• Medalie de Bronz (III) – open
• Medalie de Aur (I) – echipe

CAMPIONATUL MONDIAL KARATE GOJU-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 10.09.2006 – MARSCIANO, ITALIA

• Medalie de Argint (II) – categoria 65kg
• Medalie de Aur (I) – echipe

2007

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (SENIORI) – 01.04.2007

• Medalie de Argint (II) – echipe
• Medalie de Bronz (III) – categoria 70kg

CAMPIONATUL EUROPEAN KARATE GOJU-KAI KUMITE (JUNIORI ȘI SENIORI) – 8.07.2007 – BERNA, ELVEȚIA

• Medalie de Argint (II) – open juniori

CUPA MĂRII NEGRE KARATE KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 18.08.2007

• Medalie de Argint (II) – open seniori

2008

CAMPIONATUL NAȚIONAL KARATE WKF KUMITE (SENIORI) – 29.02.2008

• Medalie de Bronz (III) – echipe

CAMPIONATUL EUROPEAN KARATE GOJU-RYU KUMITE (CADEȚI ȘI JUNIORI) – 27.09.2008 – KALININGRAD, RUSIA

• Medalie de Bronz (III) – echipe juniori

Rezultate obținute la nivel extra-competițional:

* Centură neagră 1 DAN KARATE  – 14 IULIE 2004

* Diplomă de Arbitru

CATEGORIA C KUMITE

CATEGORIA B KATA – 11 MARTIE 2006

* Titluri Onorifice

MAESTRU AL SPORTULUI (eliberat de Ministerul de Educație Fizică și Sport – Agenția Națională pentru Sport – București, România) – 9 MAI 2006

MAESTRU EMERIT AL SPORTULUI – FEBRUARIE 2010

* Centură Neagră 2 DAN KARATE – 04 APRILIE 2007

* Titlu de ANTRENOR NAȚIONAL DE KARATE în urma efectuării cursurilor specifice în cadrul Școlii Naționale pentru Formarea și Perfecționarea Antrenorilor – categoría V de specializare, în baza diplomei emise cu data de 27 MARTIE 2008

Acum aproximativ o săptamână primesc un mail. De la profu’ de Drept Fiscal. Zic: nu m-a chinuit destul tot anul cu proiecte, rezumate, scheme, lucrări, teste…? După ce că eram unul dintre cei 8 norocoși care se distrau în fiecare dimineață de vineri jonglând cu taxe, impozite, sancțiuni ș.a.m.d…tocmai dădusem și examenul (pentru care cred că am învățat mai mult decât pentru toate materiile de BAC)…nu înțelegeam ce ar mai putea să vrea de la mine în așa o dimineață însorită de iulie.

Mă apuc să citesc…cică mă așteaptă la el în birou în orarul de consultații, ziua de, la ora…Mă duc, zic ok, m-a făcut curios. Ajung acolo, intru, începe scoate el niște broșuri, mi le așează pe birou în față și mă întreabă: ce părere ai? Arunc o privire…Master Internațional în Drept Fiscal. Zic: Da, de ce nu? Au burse?

Îmi explică el cam despre ce e vorba, îmi face câteva recomandări etc. Relevant, pentru post-ul curent, este faptul că din vorbă în vorbă, eu i-am spus că sunt român și coincidența a făcut ca el să fi participat în urmă cu o săptămână la un soi de conferință organizată de ANAF, sub directa coordonare a vice-președintelui Agenției (nu îmi aduc aminte numele acestuia iar site-ul www.anaf.ro nu pot spune că ar fi prea operabil, deci spre dezamăgirea mea, nu vă pot indica identitatea personajului principal).

De aici ar începe justificarea titlului acestui articol: a fost pentru prima dată, de când am plecat din România, când mi-a fost dat să aud rostindu-se cuvinte, nu numai pur si simplu bune, ci mai mult decât atât, de laudă, cu referire la activitatea, integritatea și în special profesionalismul responsabil emanat de o autoritate statală românească. Îmbucurător, fără doar și poate. M-am simțit bine, punct. Am simțit că nu sunt nebun, că există o speranță, oameni competenți, foarte bine pregătiți, care să ne poată scoată din…că…necaz!

Mai mult decât atât, mi s-a spus foarte clar: dacă Spania ar fi avut oameni cel puțin la fel de competenți în conducerea Agenției Tributare, nu s-ar mai fi ajuns la asemenea situații de criză parcă preluate dintr-un serial de duzină, situații în care sunt făcuți cunoscuți și arhicunoscuți responsabilii dar nu sunt luate măsurile corespunzătoare și totul sfârșește cu un soi de mocirleală telenovelistică, împrăștiată cu ajutorul mijloacelor de presă. Avem deci oameni foarte competenți și bine pregătiți exact acolo unde trebuie să fie, oameni integri, responsabili, și, foarte important, oameni capabili să atragă atenția asupra stării de fapt, asupra fiecărui lucru în parte și a randamentului echipei sale în raport direct cu managementul proiectului în cauză. Cel puțin din acest punct de vedere, am înțeles că pentru o persoană din exterior a contat foarte mult acest detaliu de leadership, și anume capacitatea inflexibilă de a spune mereu lucrurilor pe nume: ce se face bine, ce se face prost, cine face bine, cine face prost și cum trebuie făcute lucrurile pentru a se îmbunătăți rezultatele.

Eu sunt plecat de 4 ani de zile…și aud în sfârșit ceva de bine. Nu mă mai întreabă nimeni dacă în România suntem toți țigani, dacă avem mare, de ce dacă sunt român nu sunt și negru etc etc. Da, sunt român și sunt mândru de asta. Ar fi momentul să renunțăm la complexele de inferioritate și la statutul de victimă, de paria ai Europei. Atât timp cât ne conștientizăm valoarea și ne-o asumăm, învățăm să o și demonstrăm în mediul potrivit, nu va mai îndrăzni nimeni să ne privească peste umăr. Citeam undeva că rezerva de patriotism se termină implacabil în momentul în care ajungi să petreci ceva timp în afara țării și îți este înfățișată o alternativă palpabilă, aproximativ diametral opusă realității cu care ai fost obișnuit până în acel moment. Parțial adevărat. Eu mi-am rezervat patriotismul pentru aceste momente de speranță…speranța că se poate, speranța că, deși încă nu ne aflăm pe drumul cel bun, măcar am început să-l căutam…

…Sau ce s-ar putea numi echivalentul necunoscut al celei mai bune voci din România (și da, îmi permit să fiu subiectiv, îmi asum deplina responsabilitate). Și așa cum se întâmplă în mai toate basmele autohtone care se respectă, finalul surprinde eroul poveștii în plină evadare, într-o încercare de a se desprinde oarecum de standardele pseudo-mondene ale mass-mediei românești, saturate de arhetipuri botox-siliconate în căutare de o vară de publicitate. Adevăratele valori sunt nevoite să adulmece succesul ori afirmarea (pe care de altfel le-ar merita din plin, indiferent de locație), în afara granițelor românești.

Din câte se vede, Aldo a reușit să se lanseze undeva în afară (Marea Britanie dacă nu cumva am înțeles greșit din informațiile postate pe pagina de Facebook) și îl felicit pentru asta. Și îl mai felicit pentru faptul că mi-a oferit o nouă melodie pentru alarma de dimineață, acum pot să mă trezesc voios și binedispus până la sfârșitul sesiunii.

Vă recomand și cover-ul melodiei “Righteous Brothers – Unchained Melody”, este cu adevărat ceva special…Iar varianta melodiei Fără Ea, parcă e chiar mai reușită decât cea a formației Holograf. Părerea mea…

Scurtă prezentare a artistului: http://www.myband.ro/members/21331/

Nu e usor sa scrii…Nici macar actul gandirii nu constituie un proces accesibil oricui, indiferent de materialul “intelectual” detinut, mai ales observand tendinta generala a contemporaneitatii: aceea de hiper-tehnologizare, sau, mai exact, de “nimicire” a spiritului ludic, creator de arta, iar nu de pseudo-utilitati care se situeaza oricum intr-o perpetua miscare de revolutie si deci nu pot capata valoarea transcendenta a unei “creatii” artistice…

Prezentul ne-a furat bucuria de a gandi…Trebuie sa ne recunoastem tendinta inertiala de a ne supune unui rechizitoriu moral si sa constientizam metamorfoza care ne pandeste: vom fi victime…Ceea ce in caz fericit va surveni constientizarii acestui statut, va insemna o salvare temporara a spiritului nostru creator. Ne-am obisnuit sa ne abandonam gandurile, sa le aruncam undeva intr-un spatiu nedefinit si obscur al fiintei noastre, undeva ascuns, adanc, un loc in care umbra autosuficientei sa absoarba orice lumina emanata de acestea…Ne lasam consumati si devorati de “juguri” implicite, de anexe “indispensabile” vietii noastre sociale cotidiene, astfel incat uitam sa fim noi insine, incercand pe tot posibilul sa ne complacem, sa parvenim, sa fim ceea ce ne este impus sa fim printr-un subterfugiu disimulat care actioneaza in subconstientul nostru asemeni unui nisip miscator…Intr-adevar, cu cat ne zbatem mai mult, cu cat ne adancim in aceasta platitudine existentiala care ne determina sa parvenim si sa traim o viata care, cu adevarat, nu ne apartine.
A gandi, si mai ales a gandi…liber…Reprezinta insasi bucuria cea mai de pret: bucuria de a trai…Iar nu acea bucurie superficiala de care depindem la sfarsitul fiecarei zile in care ne cufundam absenti si letargici intr-o stare exterioara noua, intr-o alternanta spirituala care ne poate garanta numai multumirea ipocrita de a mai supravietui unei zi…Nu, bucuria de a trai nu se poate rezuma, nu poate constitui o valorificare intrinseca a deplasarii prin timp, ci reprezinta acea idee, care, odata emanata prin rationament propriu cumulat cu o anume “inspiratie” de ordin divin, ne poate oferi in sens universal, supra-existential, senzatia nemuririi, satisfactia apartenentei “la altceva” mult mai complex decat “acest ceva” pe care il percepem mereu ca ceva prestabilit, cu care suntem familiarizati pentru ca “asa trebuie” iar nu pentru ca “asa simtim”.

Acel “ceva” reprezinta visul fiecaruia dintre noi. Finalitatea pe care o urmarim inconstient, in mare parte a vietii insistand asupra unui scop ultim complet diferit fata de cel care ne este cu adevarat destinat. Viata este o mare confuzie, un amalgam insipid de alegeri si optiuni in urma carora iti dai seama de fapt de echilibrul emotional precar cu care inaintezi, si niciodata nu vei sti cu adevarat daca ai actionat corect sau eronat si in nici un caz nu vei putea reveni asupra deciziei pe care o iei la un moment dat, astfel incat nu-ti ramane nimic altceva de facut decat sa te supui altor compromisuri dezechilibrante din jur.
Acel “ceva” reprezinta de fapt tot ceea ce este mai bun din noi insine: valoarea apoteotica a eului nostru interior, cel care se afla intr-o expansiune structurala, cantitativa si calitativa, continua. Traim pentru a evolua, pentru a deveni ceva mai bun decat putem fi vreodata. A duce o viata fericita, in spiritul acestui scop suprem, inseamna a gasi un sentiment “motor” al existentei, un impuls indeajuns de explicit incat sa ne conduca spre anxietatea pozitiva a depasirii de sine. A “vietui” in deplina fericire inseamna perceptia si integrarea “intru” o finalitate care sa ne determine constiinta unei deveniri a sinelui, spre “mai bine”.

Dar ce anume ne poate oferi siguranta unei existente “spre mai bine”? Trebuie in primul rand sa intelegem ca insasi viata care ne-a fost daruita constituie un motiv mai mult decat suficient pentru a putea concepe si asimila Binele in sensul unui exoterism personal, individualizat si deci subiectiv.
Binele reprezinta un complex senzorial caracterizat printr-o definitorie descriere metafizica si teleologica, printr-o autosuficienta contextuala prin intermediul careia ne este prezentat sub forma unei voluntaritati excentrice de valorificare si revalorificare a starilor noastre, atat materiale cat si imateriale, cu un singur tel, si anume acela de a ne focaliza existenta pe o traiectorie ascendenta, iar nu descendenta…
Cateodata simtim seismul unui “lapsus” interior care ne arunca din nou intr-aceeasi stare meditativ-contemplativa cu care ne obisnuim sa transgresam dezechilibrati psihic, intre doua extreme ideologice, aproape separati in noi insine de o stare utopica de autocompatimire.
Cateodata simtim hiperbolic si percepem totul intr-o dimensiune exagerata, hiperdimensionata, pasind spre atitudinea demiurgica cu care Omul vizeaza autodepasirea in sens negativ, in sensul luciferic al unei constientizari de sine abstracte, iluzorii din orice perspectiva si mai ales din punct de vedere paideutic, dezechilibrand parca ordinea fireasca a lucrurilor si inversand polaritatea raportului dintre sacru si profan.
Cateodata ne dorim sa nici nu fi existat vreodata si cateodata ne dorim sa existam mai mult decat ne este permis, atat noua, cat si celor dragi noua, celor care exista parca pentru a ne tolera si facilita calatoria din aceasta viata si de a ne pregati pentru ceea ce urmeaza…Cateodata uitam de ce suntem aici, cateodata plangem, alteori radem dar mai mereu parem ca nu intelegem nimic din tot ceea ce simtim…Cateodata “murim” metafizic, dar mai mereu inviem din cenusa constiintei de sine, salvati de iubire, salvati de optimism…

…tatalui meu

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

E una din zilele acelea…cand parca simturile iti amortesc si te simti cufundat intr-o letargie aleatorie, indiferenta dar metafizica in acelasi timp, genul ala de stare care te face sa vrei sa profanezi prezentul si sa-ti refuzi viitorul in schimbul unui dialog nesfarsit cu tine insuti…

Am ales sa merg pe principiul “o imagine poate spune mai multe decat o mie de cuvinte”…si cum un clip e de fapt o succesiune de mii de imagini, calculele se complica…dar sa nu ne pierdem in detalii si sa nu abstractizam muzica, cea care de fapt ne transmite tot ce avem de “invatat” prin starea in care ne poate transpune.

“Water and a flame” e intr-adevar o melodie cu feeling aparte…va las sa ascultati si singuri.

Duminica. Soare.

Ocean’s Four featuring Adam Clay – Beautiful Life (Marchesini & Farina remix)…O cana de ceai. Mar cu scortisoara, doua cuburi de gheata, ultima pastila de antibiotic (ura fata de racelile cu zile insorite).

Pe birou biscuiti, miere, cheile, programul Men’s Health pentru a 2-a saptamana, post-its, iPhone-ul la incarcat…

Cate remixuri se pot face cu aceeasi linie melodica? Incredibil…

Aseara am vazut Harry Potter: The Half-Blood Prince. Povesti cu subinteles…Nu prea mi-a placut mie saga asta, nici nu stiu al catelea “episod” a fost, si nici nu prea mai tin minte ce s-a intamplat in celelalte, dar inainte sa ma culc renunt la pretentii…Curiozitate. Mi-e dor de cartile mele cu “Povesti Nemuritoare”, eram colectionar, le citeam pe nerasuflate, oriunde as fi fost. Intotdeauna am fost un cititor avar si nerabdator, inca de mic. Un tic, l-am facut pierdut printre amintiri. Acum ma “specializez”.

…dar…sunt zen…

Chiar daca Romania a pierdut aseara cu Serbia. Umilitor. Orgoliu carent…E un fenomen generalizat, la fel se intampla in politica. Pana in momentul in care se va produce un schimb categoric de generatii, nu putem spera la mai mult. Autosuficienta. Ce daca milioane de romani asteapta o razvratire? Macar o incercare, un semn de dorinta, un miracol poate…Un exemplu in cele din urma, un simbol al constientizarii unui viitor mai bun, ceva ce inca putem avea in gand noaptea, inainte de a incepe o noua zi de munca, infruntand aceleasi nemultumiri, cand lasam rutina sa ne calce in picioare spiritul, sa ne macine fericirea…

…inca sunt zen…

It’s a beautiful, beautiful life…

In cele din urma, viata e cum o faci. Imbata-te cu un rasarit, pe malul marii, o limonada, adu-ti aminte de gandurile triste, de nereusite, de regrete, esecuri, minciuni si dorinte neimplinite, de reprosuri, de false prietenii, de relatii sfarsite, de planuri neurmarite, de mii de vise pe care le faci uitate pana in zori…si arunca-le in valuri. Marea le inghite nesatula. Tu ridica-te, scutura-te de nisip, priveste in zare (nu uita sa reciclezi sticla de limonada) si ia-ti avant. Ia-o de la capat. Niciodata nu e prea tarziu sa incerci. Incepe cu omul din oglinda, el e singurul care te va ajuta, chiar daca pentru asta te va dobori parca de prea multe ori.

…suntem zen…

Caut o comedie…vreau sa rad cu pofta inainte sa vad marea. Imi anesteziez sufletul. Ataraxie. Iar plec plin de nisip…Dar decat sa uit de mine, decat sa fac abstractie de propria-mi viata, prefer sa numar pe degete nisipul decat sa devin inertie. Zambesc. “Sweet dreams are made of this”. Muzica…

Sa-mi fac un tatuaj? Ma gandeam la un bonsai…Inca sunt zen? Plec. Ma duc sa ma plimb…Sunt prea zen.